Proiectul CULTEMA – Cultural Value for Sustainable Territorial Governance and Marketing este o iniţiativă în cadrul Programului de Cooperare Transnațională Sud-Estul Europei. Proiectul abordează patrimoniul cultural, nu doar din perspectiva intereselor investitorilor, ci ca pe un factor de creştere economică pentru comunitățile locale și își propune să crească nivelul de atractivitate al regiunilor implicate prin apelul la investiţii în patrimoniul cultural. Obiectivele proiectului CULTEMA sunt: de a dezvolta o strategie comună de marketing pentru a creşte investiţiile în patrimoniul cultural, de a crea noi capacități instituţionale, de a implementa modele inovative de guvernanţă, care să fie capabile să reducă barierele administrative, sociale şi economice între patrimoniul cultural construit şi potenţiali investitori.
Considerând valorile culturale ca un factor de creştere durabilă la nivel teritorial, au fost definite obiective concrete care să includă patrimoniul şi valorile culturale în strategiile de dezvoltare teritoriale:
- plasarea inițiativelor de reabilitare a patrimoniului ca factor de promovare a dezvoltării în comunități;
- îmbunătăţirea informaţiilor şi a serviciilor pentru potenţialii investitori, prin dezvoltarea de proiecte pilot de dezvoltare locală, prin propunerea ca şi candidaţi la finanţare a siturilor culturale pilot, prin crearea unui inovativ portofoliu virtual al bunurilor ce pot fi refolosite, prin implicarea actorilor interesaţi într-un proces real de planificare în parteneriat.
- îmbunătăţirea capacităţii administrative, tehnice şi politice pentru a asigura sustenabilitatea proiectului pe termen lung, când va fi operativă o Reţea Laborator.
În România regiunea pilot aleasă pentru implementarea activităților este Rupea-Cohalm, situată în nordul județului Brașov. Regiunea a fost inclusă într-un proiect anterior, Proiectul Pilot de Dezvoltare Locală Rupea-Cohalm, care a pus bazele unei strategii de dezvoltare locală, astfel că proiectul actual vizează îmbunătățirea acesteia prin oferirea de expertiză pentru marketingul cultural şi un set de instrumente pentru o mai bună administrare a patrimoniului construit.
Asociaţiei „MetruCub – resurse pentru cultură” i-a fost încredinţat un set de activităţi care sprijină partenerul român al proiectului (Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului) în atingerea obiectivelor. MetruCub s-a angajat ca în perioada martie-aprilie 2013 să contribuie la formularea unei metodologii şi a unor instrumente pentru dezvoltarea modelelor de guvernare culturală, precum şi la testarea şi evaluarea aplicabilităţii acestora.
Credit foto: Raluca Pop
The CULTEMA Project is an initiative within the South East Europe Transnational Cooperation Programme. CULTEMA looks at cultural values not with a perspective of investor convenience, but as a concrete factor of economic growth. The project aims at increasing the level of attractiveness of target areas, by leveraging on cultural heritage investments. The aim of CULTEMA Project is to develop a shared marketing strategy to increase cultural heritage investments; to establish new institutional capabilities; to implement innovative governance patterns, able to reduce administrative, social and economic barriers between cultural heritage and potential investors.
Considering cultural values as a territorial sustainable growth factor, specific project objectives have been defined to include cultural heritage and values into territorial development strategies:
- to place heritage at the heart of communities rehabilitation initiatives as local development driving force;
- to improve information and services towards potential investors, by working out LDPP, by proposing cultural pilot sites as candidates for funding, by creating an innovative virtual showcase of assets liable to reuse, by involving stakeholders in real process of co-planning;
- to improve administrative, technical and political capacity, ensuring the project sustainability in the long run, when a Laboratory Network will be operative.
In Romania the pilot region chosen for implementing the activities is Rupea-Cohalm, in the North of Brașov county. The region has been part of a previous project that has created the framework for a local development strategy and the current initiative aims to improve it by offering expertise in cultural marketing and a set of instruments for better management of the cultural heritage.
„CubicMetre – resources for culture” Association was entrusted with a set of activities that support the Romanian partner (the Ministry of Culture, through Unitatea de Management a Proiectului) to reach its goals. During March and April 2013 MetruCub will contribute to the refinement of a methodology and a set of instruments for the development of cultural governance models, as well as testing and evaluating their applicability.
Photo credit: Raluca Pop

