În perioada februarie – iunie 2021 am acordat Primăriei Municipiului Timișoară servcii de analiză și consultanță, astfel:
- analiza situației din prezent, identificarea și articularea unor recomandări cu privire la noi modalități de organizare și coordonare eficientă și transparentă a programului Timișoara 2023 – CEaC.
- sprijin tehnic pentru dezvoltarea unor abordări și mecanisme transparente, profesioniste și eficiente de acordare de finanțări nerambursabile pentru acțiuni, proiecte și programe culturale de către Primărie, prin Centrul de proiecte.
- contribuție la redactarea raportului de progres cu privire la realizarea programului Timișoara 2023 – CEaC.
Consultanța a fost acordată Primăriei Municipiului Timișoara, grupul de consultanță fiind format din Corina Șuteu, Oana Radu (Asociația Film ETC) și Raluca Iacob (Helianthus Research SRL). La finalul contractului a fost publicat un material despre relansarea proiectului Timișoara 2023 – CEaC, document care își propune să fie o resursă și o referință pentru dezbateri și care să susțină implicarea diverșilor actori interesați în discuțiile pe marginea schimbărilor anticipate.
Un interviu cu expertul Corina Șuteu, poate fi consultat aici.
